Oare am devenit roboți?

Oare am devenit roboți?

      N-am mai scris aici de foarte multă vreme, poate de prea mult timp. Astăzi, când lumea și-a pierdut firul narativ și o mare parte din propria identitate, încerc să găsesc o nouă direcție care m-ar putea aduce din nou în acest tumultul numit Fashion.Iubesc să creez, să desenez și mai ales să trăiesc în atelierul meu. Aici sunt alături de oamenii care mă ajută să-mi transform visele în realitatea palpabilă ce ajunge la voi în cutii semnate Lucia Olaru. Însă mă poticnesc în ultima vreme tare de tot.
      Doi ani de zile a fost pandemia, nebunia de a produce stocuri de pijamale, tricouri, șosete, compleuri din bumbac și tot ce ține de a te simți confortabil în propria ta casă. S-a spus că mulți oameni și-au dat un reset în acea perioadă, că mulți au reușit să se desprindă de glamour, de fake și de tot ceea ce nu ne aducea bogăție interioară. S-a spus că oamenii vor deveni mai buni purtând pijamale pufoase cu nori roz și unicorni. S-a spus că în sfârșit am înțeles ce însemnă sustenabil, fast fashion și urmărirea unor trenduri mai presus de propriile concepte personale de stil. S-au spus multe despre minte, trup și suflet. S-au vândut tone de pijamale, cearceafuri, lumânări parfumate, chiloți și șosete, iar bărbații au început încet, încet să urască brandul acela, știți voi care, nu dau nume. Atât de tare i-a supărat încât i-au dedicat un nou motto: Moartea pasiunii. Brusc a dispărut Covidul și a început războiul. Greu, dureros, șocant dar REAL.
     Și acum ce urmează? Cum să mai postezi ceva pe social media? Adică da, o facem și pe asta, din inerție, dar greu îmi mai vine. Intru să deschid profilul și-mi apare o poză cu o fetiță cu păr blond, publicată de New York Times și nu mă pot opri să citesc că tatăl i-a fost ciuruit de gloanțe, că mama a scăpat și că ea are acum o mână amputată. Vom deveni niște roboți. Dau scroll mai jos și văd două picioare în aer, poate undeva în Maldive, ce poartă niște pantofi chic. Mă întreb dacă picioarele alea știu de fetița blondă. Probabil că nu. Sau probabil că da. Ce mai contează? Cum să dai Reset? La ce? În ce mod?
    Am postat până la urmă. Am înghițit în sec și am dat Share. Acum stau și mă gândesc că nu este ok, c-ar trebui să șterg. Dar am un business și am niște responsabilități, deci mergem înainte. Am devenit roboți. Cum naiba să nu devii imun la poze cu morți în saci, poze nude, poze cu artă, Zelenski în ghetou, copii morți pe stradă, Paris Fashion Week, Chiara, Kim și Dior. 
    S-au spus multe și se vor spune și mai multe. Eu încă nu am făcut nici o colecție de vară. Mă întreb pentru cine s-o fac? Cine mai cumpără haine acum? Sau am devenit roboți și deja dăm Ignore la pozele dureroase? Cum faci să nu-ți mai fie rușine că în toată marea asta de durere, tu tot mai vrei să creezi? Că deși ți se strânge stomacul de durere, încă te mai bucură gândul că o femeie, undeva, se uită în oglindă și e fericită că-ți poartă creațiile. 
    Oare am devenit deja roboți?